Sinceritatea…

        A fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu…:cine esti tu? Un “amarat” de prieten (in viziunea celui de langa tine, poate..)…Esti considerat sincer nu atunci cand esti sincer si nu ascunzi nimic celuilalt, ci atunci cand defapt nu ascunzi ceea ce se  asteapta de la tine sa ascunzi…Eu cred ca sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt, chiar de uneori de doare… Esti judecat aspru uneori dupa cel de langa tine, dupa felul sau comportamentul  lui…  Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui. Daca ii marturisesti unui prieten ca e frumos si inteligent, in timp ce el nu e nici una nici alta, nu esti sincer…,si sti asta,insa..continui sa o faci de teama sa nu-l pierzi pe cel de langa tine. Daca ii spui ca e urat si foarte putin destept, esti sincer…,cu riscul de a-l pierde… insa, marturiseste-i ca toate acestea… nu au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile importante pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce il indeparteaza de adevar si fericire, dar, atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun…,sau nu?!
Este poate stupid, dar uneori, ne temem de o lume “defavorabila”, de un mediu strain noua,o lume  cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi responsabili sau sinceri.Pentru a nu fi singuri, vrem ca lumea sa fie sincera cu noi…Poate ca cerem mult,sau nu… Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri… De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul, tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive…Sinceritatea este si ea, ca multe  altele, un aspect al instinctului de conservare,ea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu si, care se numeste “prietenie” ,si cred ca, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata. Esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine…si uite asa se naste prietenia sincera,pura intre doua persoane compatibile…,sau poate nu!Ceea ce ma  intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt ,sau mai bine zis,  suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se analiza, de a se compromite… Esti iubit pentru ca prietenii tai s-au obisnuit cu tine sa te vada ,poate zilnic,sau periodic, stabilit,sa te vada  pe strada,la servici,oriunde,numai sa te vada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sau de ce nu pe internet…,sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei… Acum te intreb pe tine sau pe mine: oare unde esti tu,sau eu…unde te regasesti in toate aceste sentimente ale lor?!  Esti descompus, oarecum distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel…!Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti,starnesti contraverse… Cateodata esti tolerat;alteori nu…si  aceasta e tot ceea ce poate oferi dragostea prietenilor ta…i libertatii tale: toleranta, toleranta si iarasi…toleranta, si doare…,doare al naibi de tare, insa… esti prieten, caci este comod, placut(aparent), nu esti judecat aspru…nu?!
Si iarasi… ,ma repet...:
Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot… Hmmm…!